BANII - folosinţa şi risipirea lor (I)

"Felul cum cineva se slujeşte de bani, cum îi cîştigă, îi economiseşte şi-i cheltuieşte, este - poate!- una dintre cele mai bune pietre de încercare a înţelepciunii purtării lui. Cu toate că trebuie să ne ferim de a socoti banul ca o ţintă în viaţă, totuşi el nu este nici un lucru indiferent sau care poate fi tratat cu un dispreţ filozofic , întrucît reprezintă, şi încă într-un grad înalt, un element al unui confort fizic şi al unui bun trai social.

Unele dintre cele mai frumoase calităţi ale firii omeneşti sunt legate în adînc de buna întrebuinţare a banului. Aşa sunt : mărinimia, onestitatea, dreptatea şi devotamentul şi toate virtuţile practice ale economiei şi ale prevederii.

De altă parte aceste virtuţi au ca împotrivitoare : zgîrcenia , frauda, nedreptatea şi egoismul , care dezonorează viaţa, care au dragoste nemăsurată pentru cîştig ,şi mai au şi risipa şi neprevederea , de care dau dovadă acei care împrăştie banul pe care îl au la îndemînă.

Cîştigul cinstit şi întrebuinţarea înţeleaptă a banului sunt de cea mai mare însemnătate ! Banul bine cîştigat este un adevăr, roada muncii răbdătoare, a sforţării permanente, a încercărilor ajunse , a speranţelor răsplătite...iar banul chibzuit este semnul prudenţei, al prevederii şi abnegaţiunii, temeliile unui caracter bărbătesc.

Îndestularea este o stare la care orice om, aici pe pămînt, are dreptul să caute s-o atingă, prin toate mijloacele cinstite.Această singură stare poate asigura omului bogăţie fizică , care e de mare nevoie dezvoltării părţii celei mai înalte ale firii sale şi de a-i îngădui a face faţă nevoilor familiei sale - condiţie fără de care - zice Apostolul - un om e mai rău decît un necredincios.

Această îndatorire ar trebui cu atît mai puţin să ne fie indiferentă, cu cît respectul pe care concetăţenii noştri îl au pentru noi, e strîns legat de chipul în care noi profităm de prilejurile ce ni se îmfăţişează de a munci onorabil în propăşirea vieţii noastre. Chiar sforţarea pe care trebuie să o facem pentru a atinge această ţintă aici pe pămînt, este în ea înseşi o educaţie care îmboldeşte la om sentimentul respectului de sine, care pune în relief calităţile sale practice şi care îl disciplinează prin exerciţiul răbdării , al perseverenţei şi al altor virtuţi asemănătoare.

Omul prevăzător şi cu grijă trebuie neapărat să fie un om de cugetare; căci el nu vede numai pentru clipa de acum, ci cu o înţeleaptă prevedere, ia măsuri şi pentru viitor. El , de asemenea, trebuie să fie sobru şi trebuie să ştie să practice abnegaţiunea, care mai mult ca orice virtute, este dovada unei mari puteri de caracter. ("Abnegaţiunea" - puterea de jertfi o mică satisfacţie prezentă, în vederea unui lucru mai mare din viitor.)

Socrate zicea : " Cel care vrea să mişte lumea - să ştie mai întîi să se mişte pe sine !" - "Dacă fiecare ar vrea să-şi vadă de propria lui schimbare, cît de lesne ar fi schimbată naţia !"

Dar , toată lumea e de părere că e mult mai lesne a schimba Biserica sau Statul , decît de a schimba o părticică dintr-o apucătură rea, şi în acest sens, e de obicei ca fiecare să înceapă cu vecinul, decît cu sine însuşi.

E de datoria fiecăruia de a-şi privi în faţă treburile şi de a ţine o socoteală exactă de venituri şi de cheltuieli. Din acest punct de vedere, practicarea principiilor cele mai simple ale aritmeticii este de cea mai mare însemnătate.Prudenţa cere ca piciorul pe care trăim să fie , mai degrabă , cu o treaptă mai jos de mijloacele de care dispunem , decît să fie exact cît ele;dar nu se poate ajunge la aceasta decît urmînd cu credinţă un plan de viaţă, cu care să putem înnoda cele două capete." (Va urma!)

S.SMILES -Ajută-te singur!